Call-to-action-ul, cunoscut și ca CTA, este partea din reclama ta unde le spui oamenilor să facă o acțiune specifică, cum ar fi: să te sune, să se aboneze la newsletter-ul tău, să descarce ghidul tău sau altceva.
Știu, numele spune tot, dar vreau să mă asigur că vorbim aceeași limbă.
Odată, un tip m-a întrebat dacă trebuie să sune efectiv oamenii ca să le spună ce să facă.
Așa că, de acum încolo, am să presupun că orice este posibil. :)
Lăsând asta la o parte, hai să intrăm în pâine:
Cum să NU Scrii un CTA
Înainte să-ți spun cele 2 lucruri pe care trebuie să le faci pentru ca CTA-urile tale să vândă ca pâinea caldă de la brutărie într-o diminieață friguroasă de luni, trebuie să mă asigur că știi ce să NU faci:
Când scrii un CTA, ar trebui să faci un efort conștient de a nu îl face complicat/greu de înțeles.
Și știu că poate fi al naibii de clar pentru tine, dar crede-mă, nu este la fel de clar pentru ceilalți oameni.
Așa că iată un test simplu pe care să-l folosești ca să te asiguri că CTA-ul tău e cât se poate de clar:
Arată reclama mamei tale și întreab-o dacă știe exact cum să cumpere ce vinzi.
Dacă înțelege, excelent.
Dar dacă are chiar și cea mai mică urmă de nedumerire, poate ar trebui să-ți regândești CTA-ul.
Pentru că un client confuz face cel mai rău lucru posibil:
Nimic.
Creează CTA-uri Irezistibile Adăugând Câteva „Cuvinte Magice”
Oricine poate spune „Cumpără acum!”, dar asta sună exagerat de plictisitor. Aproape deprimant. Ca micii fără bere...
Așa că hai să-ți arăt cum să-l faci mai tentant pentru ca oamenii să ia acțiune:
Întotdeauna încearcă să repeți explicit beneficiile pe care le obțin oamenii dacă iau acțiunea respectivă.
Uite un exemplu pentru un program de slăbit:
CTA plictisitor și deprimant: „Înscrie-te acum!”
Acum, hai să-l injectăm cu niște steroizi:
„Vrei să scapi de kilogramele în plus? Înscrie-te acum și, în mai puțin de o săptămână, prietenii te vor întreba care e secretul tău. Garantat!”
Care dintre îți ele sună mai bine?
Acum, hai să-l facem ȘI MAI IREZISTIBIL:
Ingredientul Secret care îți va Face CTA-urile mai Puternice Decât un Salahor cu 40 de Ani de Betoane
Hai să luăm exemplul de mai sus:
„Vrei să scapi de kilogramele în plus? Înscrie-te acum și, în mai puțin de o săptămână bla bla bla.”
Acum adaugăm un pic de „praf magic” numit raritate. Practic, îi arătăm clientului că oportunitatea este limitată:
„Vrei să scapi de kilogramele în plus? Înscrie-te acum și, în mai puțin de o săptămână, prietenii te vor întreba care e secretul tău. Garantat!"
P.S. Doar 2 locuri disponibile pentru această lună, așa că grăbește-te!”
Acest lucru transformă:
„Sună bine, dar mă înscriu mâine.”
În:
„Mai bine mă înscriu acum, altfel pierd ocazia!”
Hai să recapitulez: fii clar, scoate în evidență beneficiile și adaugă raritate pentru a încuraja acțiunea imediată.
Dacă aplici aceste principii, vei vedea cum CTA-urile tale nu doar că atrag atenția, ci transformă și privitorii în cumpărători entuziasmați.
Ne auzim,
Tony
P.S. Vrei să știi cum aș putea aduce mai mulți clienți afacerii tale?
Intră în legătură cu agenția mea chiar acum. Dacă ne potrivim, îți voi analiza personal compania, mă voi gândi la o listă de chestii pe care le-aș face diferit și o voi discuta cu tine în detaliu pe un apel.
Fără costuri, fără obligații.
Dacă vrei să colaborăm, îți voi spune exact cum funcționează. Dacă nu, e complet ok.
Fără vânzări agresive, fără presiune.
Sună bine? Completează acest formular aici!
Comments